Zalăul din mine

 5 

Locuiesc într-un oraș din România care se numește Zalău. Are tot ce mi-aș putea dori și cred că e enorm. Eu m-am plimbat doar pe câteva străzi, dar tata zice că are șaizeci de mii de locuitori. Nici nu pot să-mi imaginez cât înseamnă, deși odată am numărat până la 120 și aș mai fi putut continua dacă nu mă plictiseam. Număr foarte bine.

Cartierul nostru, și întregul oraș pentru mine, e ca un copac cu rădăcinile la grădiniță, unde mama e educatoare. În fiecare zi, eu, cu mama și cu Simina, mergem pe jos până acolo dimineața și ne întoarcem la amiază. Ador plimbările astea pentru că pot să-i pun mamei orice întrebări vreau și ea nu se plictisește niciodată de ele.

Clădirea grădiniței e ca un castel. Are băi cu bideu și o curte imensă. Oamenii mari spun că aici a fost casa lui Ceaușescu, care era președinte când m-am născut eu, dar l-au omorât. Am auzit că era rău. În orice caz, sigur stau într-un oraș important dacă Ceaușescu a avut casă aici. Mi-ar plăcea să fiu femeie de serviciu aici când o să fiu mare. Suntem foarte mulți copii, avem și două grupe de limba maghiară, dar nu ne prea jucăm cu copiii din alte grupe.

Când urcăm pe tulpina cartierului nostru copac, în dreapta e braseria. Acolo nu intrăm, e doar pentru oameni mari, cred că doar pentru bărbați, și miroase urât.

Mai sus pe tuplină e blocul nostru, unde stăm noi și multe familii. Sunt mulți copii la noi în bloc și în toate blocurile de la noi din cartier. Ne jucăm în fața blocului cât de mult ne lasă părinții și când o mamă strigă de la balcon să mergem în casă, cu toții sperăm să nu ne auzim numele. Aici ne jucăm și cu copiii maghiari, nu ca la grădi.

În fiecare bloc par să fie familii care se ceartă și care nu se ceartă, familii care au mașină și care n-au, familii care au televizor color și care n-au. Cei fără mașină se ceartă mai mult, dar tata zice că nu e de la mașină, ci din cauza că soțul e bețiv. Nu-mi place când o văd pe vecina de vizavi că iese din casă plângând. Ne uităm cu toții pe geam la ea și ne întristăm, pentru că știm că a bătut-o. Mi-e milă de copiii ei.

Tata nu e bețiv și are o Dacie, așa că noi nu ne certăm, chiar dacă avem televizor alb-negru. Oricum mie nu-mi place să mă uit la televizor. Sunt numai știri, Tezaur folcloric și Dallas, care nu e pentru copii. Dar știu o poezie cu Dallas:

One, two, three,
Pamela vrea copii,
Bobby nu o lasă,
Că e prea frumoasă.

O știu din fața blocului, la grădi nu ne învață poezii așa de amuzante.

În weekenduri mergem cu mașina la bunici și cântăm încontinuu până când ajungem acolo. Alții au casetofon în mașină și nu cântă. Mi se pare foarte plictisitor să nu cânți.

Am auzit că-i bine să fii bogat și cred că noi suntem, pentru că tata a fost în Franța odată și aproape nimeni nu merge în străinătate. Avem și baie, și bunica nu are, deci mai mult ca sigur suntem bogați. Sâmbăta ne grăbim când venim de la bunici, că se dă apa caldă și putem să facem baie în vană. Îmi place să fac baie în vană!

Tot urcând pe tulpină, pe o creangă în stânga stă Ramona, cu care am aceiași bunici. Ea e mai mare și ne învață prostii. Când mergem la ea, ne prefacem că dansăm cu băieți.

În apropiere sunt alimentara și aprozarul, magazinele din cartierul nostru. Nu vând multe lucruri la alimentară, dar câteodată au ciocolată Kiss cu spumă cu gust de căpșuni. Nu cred că există ciocolată mai bună!

Și mai sus pe tulpină stau Anca și Liana, cu care am alți bunici. Cu ele îmi place să mă joc cel mai mult, dar afară, pentru că la ele în casă trebuie să ai grijă să nu faci dezordine, iar eu sunt dezordonată. 

Pe o creangă în dreapta e și un parc, dar nu-mi place așa de mult pentru că are doar două leagăne care sunt tot timpul stricate. În schimb, este o bară pe care mă prefac că sunt Lavinia Miloșovici la paralele. Câteodată vine câte un tată să bată covoare și-mi ocupă scena.

În vârful copacului, la ieșirea din cartierul meu, e Meseșul. Acolo e o pădure care nu cred că se termină niciodată. Ne place să mergem cu prieteni de familie la iarbă verde sau după ghiocei, iar iarna să ne dăm cu sania. Tot acolo e și cabana Brădet, lângă care sunt două leagăne care nu sunt stricate. 

În pădure sunt niște scări șerpuite care cine știe unde duc? Mama cu tata spun că scările sunt doar rădăcini de copaci, dar părinții mai mint câteodată. Poate nu vor să mergem până sus pe scări.

10

Cunosc aproape tot orașul acum. Am fost în toate cartierele, dar tot al nostru îmi place cel mai mult.

În centru merg singură până la școala de muzică, cu autobuzul. Tot în centru e Silvania, care e un magazin cu două etaje, deși nu prea ai ce să cumperi din el. Lângă Silvania e piața și acolo găsești orice ți-ai putea dori: blugi, rochii de seară, sandale, casetofoane, reviste, piese auto, legume, fructe. Îmi place să merg acolo și am voie să merg și singură. Îmi cumpăr orice revistă în care apar Backstreet Boys.

În cartier au apărut două magazine noi și au tot felul de dulciuri și chipsuri. Avem magazine second-hand acum, dar tata nu ne lasă să mergem acolo, că spune că sunt vechituri. Mama ne lasă.

Tot mai mulți oameni au televizoare color, iar acum avem și cablu. În sfârșit avem la ce să ne uităm.

Unii oameni și-au luat mașini străine, iar noi ne-am luat noul model de Dacia, cu casetofon. Nu mai cântăm.

Șeful lui tata are Volkswagen și ne pune să ne descălțăm când urcăm în mașină. Nu-mi place asta, dar îmi place mașina, așa că merită să mă descălț. E cea mai frumoasă mașină în care am fost și el merge cu 120 km/h. A noastră nu merge așa de repede.

Toată lumea vorbește de privatizare, care înseamnă să fii patron. Nu înțeleg de ce nu s-au privatizat mai repede, dacă e chiar așa un lucru măreț. Tata lucrează în centru acum. Când merg acasă de la școala de muzică, mă opresc pe la el. Are un birou în care sunt doar el și patronul, iar amândoi amândoi fumează și vorbesc mult la telefon. Pare important și mă simt mândră de asta.

Am fost în Cluj și m-am dat pe scări rulante. Mi-ar plăcea să avem și noi. Se zice că o să se deschidă un supermarket în centru, dar nu cred că o să aibă scări rulante. În Cluj au apă caldă tot timpul. Când ne-am întâlnit cu nașul din Cluj, a zis că face repede un duș și vine, el nu așteaptă sâmbăta să facă baie. Face rapid un duș, cum fac oamenii în filme. Ei au și spitale mai mari și medici mai buni. Când ieșim de la doctor, tata mă duce la McDonald's. Mă simt un pic prost că noi n-avem McDonald's. Dar s-au deschis în Zalău două pizzerii și acum pizza e mâncarea mea preferată.

Avem și un om negru în oraș, l-am văzut într-o zi pe stradă când mergeam la școală. M-am uitat la el doar când nu mă vedea, că știu că nu-i frumos să mă uit lung la oameni, dar ce interesant ar fi dacă am fi prieteni de familie. Atunci chiar aș simți că duc o viață ca-n filme.

15

Majoritatea oamenilor din orașul ăsta mi se par niște idioți.

Iau lecții de pian, de chitară, m-am înscris în Consiliul Local al Tinerilor. Încerc să citesc, deși nu-mi place, încerc să învăț cât mai bine, deși tot ce învăț mă plictisește din cale-afară! Dar nu vreau să ajung și eu o idioată. Mă împrietenesc cu oameni care ascultă muzică de calitate și încerc să devin snoabă muzical.

Nu ne mai cumpărăm haine din piață, pentru că s-au deschis multe magazine de haine pe centru. Toată lumea are acum mașini străine și avem două supermarketuri. Într-unul din ele fac promoții în timpul liber și îmi fac avansuri bărbați căsătoriți, cu soțiile lângă ei. Îi ignor și vorbesc doar cu soțiile. Tata are Opel acum și a instalat în apartament o centrală pe gaz. Nu știu cum am putut trăi atâta timp fără să facem duș zilnic. Țară de înapoiați ce suntem!

Copiii bogați vorbesc de branduri, au haine de firmă și se mută din blocurile comuniste la case. Îmi dau seama că nu suntem bogați, dar nici săraci pentru orașul ăsta. Suntem undeva pe la mijloc.

Prietenul meu e inteligent din cale-afară și cult. Nu știu cine l-a învățat tot ce știe, dar sigur nu școala. Îmi face cunoștință cu cele mai bune filme și cele mai bune formații, iar eu mă prefac că am auzit deja de ele. Bunica lui are facultate și-mi dau seama că majoritatea celor de vârsta părinților mei sunt primii din familiile lor care au absolvit liceul. Puțini dintre noi au bunici care au absolvit mai mult de opt clase.

Există puțină viață culturală și încerc să iau parte la ea. Îmi petrec timpul cu rockerii și bem cam mult. Mare lucru nu e de făcut, dar măcar învăț istorie de la ei și politică. Mă prefac că nu-mi place niciun alt gen muzical și ascult rap doar pe ascuns.

Mă duc la olimpiade și concursuri în timpul liber, să nu stau degeaba, dacă la sport oricum nu sunt bună. Știu că în trei ani mă voi muta la Cluj și sper să rămân acolo. Peste un an voi merge și într-o excursie în vestul Europei.

Îmi e rușine de accentul meu și, când sunt în sudul țării, mint că sunt din Cluj. L-am auzit și pe tata mințind la fel. Bănuiesc că rușinea de a fi din Zalău e ereditară.

20

Locuiesc și studiez în Cluj, iar ideea de a mă muta vreodată înapoi în Zalău sună ca primii pumni de pământ aruncați peste sicriul din groapă.

Merg în Zalău o dată la două, trei săptămâni și mi se pare a naibii de trist. Acum avem toate minunățiile aduse de capitalism, dar tot proști am rămas. M-aș revolta, dar nu știu împotriva a ce.

Părinții s-au mutat și ei din blocul comunist într-o casă nouă și tot mai mulți oameni fac asta. Îmi dau seama că oamenii care s-au îmbogățit de la Revoluție încoace nu se suprapun aproape deloc cu cei care au mai multă minte sau mai multă cultură.

25

Lucrez în Cluj și revin cu drag în vizită în Zalău, dar aduc cu mine și un subtil sentiment de superioritate.

Particip la petrecerile cu muzică proastă ale vecinilor, dar gusturile lor nu mă mai deranjează ca altădată și reușesc să mă bucur de comunitate. Încerc să judec mai puțin. Îmi iese rar.

Sora mea s-a mutat aici și vrea să facă copii. Îmi e greu s-o înțeleg.

Nu mai ies în oraș când vin acasă. Zalăul redevine copacul din copilărie, cu tot mai puține crengi care mă interesează. Singura diferență e că acum stăm într-o ramificație a rădăcinii.

30

Sunt mătușă acum și redescopăr Zalăul prin ochii nepoților. Acum avem mall, multe supermarketuri, McDonald's, spa-uri, săli de fitness, patinoare.

Niște adolescenți încearcă să deschidă un teatru și organizează evenimente în curtea părinților. Le iau pe mama și pe o vecină la unul dintre evenimentele lor. Se bucură de el din plin. Poate nepoții mei vor fi mai puțin privați de cultură.

Tot circulă o glumă în restul țării, că nimeni nu știe unde e Zalăul. Poate nu le-ar strica să deschidă naibii o hartă din când în când.

35

Locuiesc în Budapesta.

Vin în Zalău cam o dată la două luni și stau câte o săptămână. Pe drum ascult muzică de dansat pe mese la nunți și mă bucur de ea.

Mi se pare urât orașul și mi-e drag. Simt că-i datorez multe, că m-a făcut așa cum sunt și îmi place cine sunt.

Accentul îmi revine în momentul în care cobor din mașină, dar nu-mi mai e rușine. Dimpotrivă.

Mă plimb pe toate străzile, ies cu bicicletele cu nepoții, mergem la pădure, în parcurile noi, mergem la piscină sau la mall. Dacă ar fi și o sală de bouldering sau karting, ar fi minunat, pentru că am putea face și mai multe împreună și știu că și lor le-ar plăcea.

Îi văd bucurându-se de oraș și-mi aduc aminte de copilăria mea.

Sper să vrea și ei să plece de aici.